„Simona Halep este la un nivel superior față de Serena Williams”. Cine face această declarație și ce ar trebui ‘să fure’ de la Roger Federer

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost complimentată pentru nivelul la care a ajuns cu tenisul său de o fostă câștigătoare a turneului de la Roland Garros. Francesca Schiavone (37 ani) a vorbit pentru tennisworlditalia.com despre ierarhia reală din tenisul feminin.

Este o mare diferență între jucătoarele din top și celelalte fete. Halep și Wozniacki sunt la un nivel superior, apoi vine Venus, apoi Serena care revine, chiar dacă are nevoie de ceva în plus la formă fizică„, a declarat Schiavone, potrivit junaliștilor italieni.

Învingătoarea ediției 2010 a Roland Garros-ului spune că „este dependentă de acest drog numit tenis, care îi curge prin vene” și că va încerca să revină în circuit, în sezonul de zgură. Până atunci, italianca are un sfat pentru mai tinerele sale adversare.

Le-aș sugera să deschidă unghiurile. Jucătoarele nu prea folosesc unghiuri. Este același tipar. Sunt însă jucătoare ca Halep și Wozniacki care ar putea foarte bine să deschidă unghiurile. Și apoi, ele ar trebui să-și îmbunătățeacă jocul la fileu, care poate fi un factor determinat – uitați-vă la Roger Federer„, a mai spus Schiavone.

Simona Halep dispută în această săptămână primul turneu WTA pe zgură, la Stuttgart, acolo unde au mers 15 dintre cele mai bune 17 tenismene ale momentului.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×